Laszlo Balint (42 de ani) a vorbit la finalul partidei jucate de Dinamo cu UTA Arad, scor 2-2, în etapa a 11-a din Liga 1, iar antrenorul s-a declarat dezamăgit de echipa sa.
UTA Arad a remizat pe terenul celor de la Dinamo, scor 2-2, după ce David Miculescu a reușit „dubla” și le-a adus arădenilor un punct.
Laszlo Balint a analizat jocul prestat de către formația sa în partida din „Ștefan cel Mare”, iar antrenorul și-a arătat nemulțumirea față de modul de arbitraj a lui Marian Barbu.
Totodată, antrenorul a dezvăluit că discută zilnic cu Idriz Batha, fotbalistul eliminat pe finalul primei reprize a meciului cu Dinamo, și a încercat să-l facă pe mijlocaș să nu mai joace atât de agresiv.
„Îmi este greu să înțeleg anumite lucruri. Atitudinea multor jucători a lăsat de dorit în prima repriză, a venit și acea eliminare. Eu cred că a fost o eliminare ușor acordată. Mă bucur că băieții au crezut până la final, iar eu am riscat prin schimbări și prin anumite decizii. Am făcut multe greșeli și am ajuns în ipostaza în care am ajuns să fim conduși cu 2-0.
Credeți-mă că discut constant cu el de când a venit (n.r. cu Idriz Batha). A spus că este o diferență foarte mare dintre maniera de arbitraj din Albania și cea de aici. Se fluieră la orice contact! Nu vreau să mă pronunț, dar intensitatea va scădea dacă o să continuăm așa. E o manieră care descurajează duelurile, imediat se fluieră. Ce să facem și noi la antrenament? Nu învăț jucătorii să lovească fără minge. El mi-a spus că nu a avut nicio intenție să lovească, am vorbit și cu Torje și mi-a zis că doar l-a atins cu antebrațul. Eu cred că arbitrul își spune prea mult cuvântul”, a spus Laszlo Balint după Dinamo – UTA Arad, scor 2-2.
„Este într-un tonus bun, este motivat și eram convins că o să ajute echipa. Mă bucur pentru el, dar trebuie să fie constant. A avut meciuri în care nu s-a exprimat la adevăratul lui potențial. Am avut discuții cu el”, a spus Laszlo Balint.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER